Fraţilor nu înţeleg ceva! Şi când zic că nu înţeleg ceva, aşa este; şi acţionez! Ca la şcoală, când mă ridic şi spun că n-am înţeles.
Cum stă treaba: am avut ocazia să asist indirect la o formă de şantaj din partea celebrităţii. Să vă explic:
Se intitulează
agenţie de publicitate şi casting - numele mic, fiind şantaj în drumul mare. Treaba ei, a lor în general, este de a atrage oameni ca să joace, pozeze ba în reclame, ba în diferite show-uri televizate.
Odată ce te duci la ei, îţi impun o taxă de înscriere (50 lei) ca să te bage în seamă (cică pe un an). După care, vine partea cea mai importantă: mementul când treci de la speranţă în agonie pură, după ce îţi fac ei nişte poze deochiate şi îţi spun că te vor contacta cât de curând.
Tic tac. Tic tac. Bam! Te sună. Următoarea zi frumos, aranjat, făcut pachet la ei la sediu. Te pun în faţa unei tanti care îţi face oferta secolului: Îţi propune luna după cer, bani fără număr, celebritate 100% - cu condiţia să semnezi un contract. Ok...
Contract contra cost desigur. Mai exact 12 milioane, pe an! (Suma odată achitată, îți asigură doar locul în baza lor de date, nu la TV)
- Ce face!?
Adică ei iau bani cu căruţa de la producători că te aduc (cu asta se ocupă), şi ţie îţi revine între 150 lei şi 300 pe filmare/reclamă/poză. Producători care fac o selecţie, că doar nu apare oricine la televizor. Iar dacă mai sunt vreo 10 proşti ca tine? şi te vor chema din an în Paşte să scoţi şi tu un ban... ce şanse ai să rămâi cu buza umflată?!
Şi vă întreb pe voi. E normal să plăteşti un casting? E normal ca unii să-şi care sacii cu bani după urma ta? Un cuvânt doar:
EXCROCI ESCROCI.
Picture by me.